Un dulce vânticel de primăvară
Adie ca o pace, sus, pe munte;
Au înflorit în crâng salcâmii, iară
Și-aud triluri de păsărele multe.
E soare și se merge spre amiază,
Pe boltă norii albi ușor plutesc
De parcă muntele îl priveghează
Și-n taină, între ei tot șușotesc.
De sus eu văd cum razele de soare
Coboară printre norii ca de vată
Părând perdele mari, strălucitoare
Ce mângâie din rai natura toată!
Splendide sunt când stau peste coline
Ca niște sfinte binecuvântări
Însă, ce trist, că nu vin și la mine
Chiar dacă multe sunt în larg de zări...
Nedumerit, către tăriile divine
Eu îmi ridic privirea-ntrebător:
-De ce, Părinte, nu vin și la mine
Perdelele de raze printre nori?
De ce ele ajung și jos, în vale
Și pe coline și pe coaste și pe munte
Dar doar la mine nu... razele Tale
doar pentru alții sunt... și-atât de multe. .
Iar eu rămân mereu uitat. . în umbră. .
Chiar dacă cerul e tot mai senin
Chiar de cel mai aproape sunt de boltă
Nu pot primi al razelor alin...
Căci câte-un nor mereu se tot găsește
Să stea-ntre mine și marea lumină...
Chiar cred că mi se hărăzește
Să nu primesc puterea Ta sublimă... .
Nu sunt eu, oare, un copil al Slavei? . .
Desigur, sunt, o știu, și nu de ieri!
De-aceea Te implor: ai milă, Doamne,
Varsă și peste mine mângâieri!
Eu sunt pe munte, sus, Te rog, Te-ndură,
Dă norii la o parte de pe cer,
Să mă inunzi din rai peste măsură
Cu binecuvântări și mângâieri!
Să simt din plin căldura primăverii,
Să Te ador și să Îți mulțumesc
Că simt prin raze Duhul mângâierii
Ce mă va duce pe plaiul ceresc!