Orânduirile lui Dumnezeu

Trece timpul, se scurg anii,
Şi ah! În fiecare primăvară,
Când ploi topesc bolovanii,
Când înfloresc tacit castanii
Multe minuni, le revăd iară.

AL vremilor mers tot mereu
Cu precădere mi-amintesc
În ochi pledând instataneu,
C-orânduirile lui Dumnezeu
Prin legi fixate se-mplinesc.

Când anotimpurile apar iar
Cu palmaresurile lor fiecare,
Întrăm, într-o stare de har
Ce-ncântă ochii-n mod bizar
Prin mareţia-n contemplare.

Căci Dumnezeu le-a rânduit
Ca prin al lor bogat veşmânt,
Să-i pună-n suflet un avânt,
Să-l facă pe-om, mult fericit,
Liber creat pe-acest pământ.

El l-a-ntronat şi pus ca rege
Peste-a pământului lucrare,
După voinţa Sa de-a merge,
Dându-i astfel de-a-nţelege
Ce datorie-n viaţă şi rol are.

Ca reprezentant al noii lumi
Omul, dator era să vegheze,
Să nu cadă-n deşărtăciuni -
Să urce sus, pe ’nalte culmi
Şi tot mai mult să cerceteze,

Din taine-ale lui Dumnezeu
Ascunse în multele-I minuni,
Prin cunoştinţa-i, tot mereu
Descoperind... al lor traseu
Să le întregească, în cununi.

Căci viaţa ce pulsa în toate
Pornea din Veşnicu-nceput,
Cu-originea-I din eternitate
Spre fericiri în veci... lăsate
Aşa, cum Dumnezeu a vrut.

Flavius Laurian Duverna
13 august 2008