Amăgiți în multe feluri,
Oamenii se pierd de rai.
Se lasă mânați de valuri
Și nu mai ajung la maluri,
Iar sfârșitul e un vai.

Că în urma amăgirii,
Își pierd ținta din vedere.
Rătăcesc în largul firii,
Nu cunosc taina rodirii
Și rămân fără putere

Amăgiți de-a lor tradiții
Au nădejdi înșelătoare.
Cred că îi ajută morții
Și plutesc în voia sorții,
În derivă fiecare.

Nu se-nalță-nspre Hristos,
N-au nădejdea sfântă,
Fiindcă sunt legați de jos.
Li se pare că-i frumos
Ceea ce-i încântă.

Amăgiți de obiceiuri
Și-au format un crez al lor
Ce-i tradus în mii de feluri.
Chiar de trece prin bordeluri,
Ei spun că are viitor.

Dar viitorul lor e-n chin
Unde nu mai e speranță
Că n-au iubit ce e divin,
Ci-au păcătuit din plin
Cât au fost aici în viață.

Amăgiți de-al lumii fel,
Trăind în voile pornirii,
Făr’ al lui Isus model
Și cu spiritul rebel
Au jertfit pe-altarul firii.

Rezultatu-i anarhia
Precum și lipsa de rușine.
Iar dincolo, veșnicia
Va fi fără bucuria
Mângâierilor divine.

Amăgiți de bunăstarea
Bunurilor pământești,
Nu pun preț pe îndurarea
Ce ne-ar îndrepta cărarea
Spre fericirile cerești.

Și omul se complace-n tină
Ca și porcul în noroi.
Își adună multă vină
Și ajunge în ruină
La judecata de apoi.

Dumnezeu strigă: Trezire!
Azi în timpul de la urmă
Nu mai stați în amăgire,
Intrați cu toți în mântuire!
Intrați în sfânta turmă!

Azi încă este cu putință
A-ți schimba viața.
Vin’ la Domnul cu credință
Și urmează-L cu silinţa,
Dacă vrei să Îi vezi fața.
Amin.
(Luni, 3 februarie 2025)