Ades precum o umbră rătăcesc
Prin valea umbrei morții și privesc
Spre bolta cea albastră fără nori
Cu soarele tronând pe ea strălucitor.

Acolo, sus de tot, frumos e, minunat
Și-mi pare cerul infinit de 'nalt. .
Însă, aici, în vale, e arid, pustiu,
E locul unde n-aș mai vrea să fiu. .

Și cum să nu-mi doresc s-ajung în cer,
Să uit de lacrimi, chinuri și dureri?
Acolo-i numai pace nesfârșită și cântări
Iar sfinții sunt de-apururi în serbări!

Sătul sunt și mereu, mereu, mă-ntreb:
Cât oare voi mai fi silit s-alerg,
Să mă împiedic, să cad printre spini
În al meu drum spre Țara cu lumini?

C-așa-i a mea cărare spre Hristos:
Cu aprigi mărăcini și sol pietros;
Și-adesea, când prind ei a mă împunge,
Sunt ca un lujer vlăguit ce singur plânge...

Și simt de-ndat' că nu mai am puteri,
Că mi se umple trupul de dureri. .
Și-ncep să simt al spinilor venin
Ce mi-e sortit zilnic în valea de pelin. .

Și ce i-ar mai rămâne ființei mele? . .
Să rătăcească doar, privind spre stele,
În agonie, până când la răsărit,
Aștrii pălesc și rând pe rând se sting...

Căci, da, totuși, mai am o mângâiere
Ce mă ridică și îmi dă din nou putere:
Aceea că al meu drum mult prea greu
Se va sfârși curând, în cer, la Dumnezeu!

Așa sunt eu, o umbră zbuciumată
Care poate pieri ușor, de-ndată;
Însă de-aici, de jos, când m-oi topi,
Eu, sus, acasă-n veșnicii voi răsări!

Eternă-i Dragostea jertfită pe Calvar
Ci nu pustiul plin de spini și-amar;
Aici o umbră sunt, sus fi-voi al Său fiu
Care prin El a biruit cruntul pustiu!

Are vreo-nsemnătate-a mea haină de lut
În care spinii au împuns atât de mult?
O, nu, valoare sigur are sufletul etern,
Cu el voi merge sus, acasă-n cer!

Deci, da, al meu rupt și cârpit veșmânt
Poate rămâne jos, aici, oricând!
Fără regrete, pot oricând să zic:
Să trec dincolo ar fi numai un câștig!

De ce? Pentru că-n ceruri mi-e comoara,
În veșnicii, în bucurii de vis mi-e Țara!
Inima mea e sus de tot, în raiul sfânt,
Doar trupul încă-mi este pe Pământ! . .

Oh, mi se mistuiește sufletul de dor
După-a mea patrie de dincolo de nori! ...
Eu sunt doar un copil al Său întârziat
La masa sfinților ce-n slavă au intrat! ...

-De ce ești trist, o, suflete al meu?
Nădăjduiește ne-ncetat în Dumnezeu!
El n-a uitat că-n ceruri, pe plaiuri divine,
Un loc sublim e pregătit și pentru tine!

Dar nu cârti nicicând, ci doar așteaptă,
Răbdând greul până ce Calea dreaptă
În ale Sale sfinte brațe s-a sfârși
Și-atunci vei ști că ai ajuns în veșnicii!

Îți pregătește inima pentru serbare
Căci vei intra curând la sărbătoare!
Și pentru tot ceea ce jos ai suferit,
Vei fi de Domnul din belșug, sus, răsplătit!