Cine-i gata chiar să lupte spre-a fi binecuvântat?
Cine poate să-nțeleagă prețu-acest' nemăsurat?
În singurătăți de noapte până-n revărsat de zori,
Cine plânge și suspină pentru veșnice comori... ?

Cine-i gata ca de Domnul să se-agațe ca-n cârlig
Și pe lume să nu-i deie drumu-n schimbul a nimic... ?
Să-L implore ca pe-un Tată, să se facă și nebun,
Ca numaidecât să-i pună ca pecete gândul bun... ?

Să-i rostească o iubire în veșmântul de cuvânt,
Ce în suflet să o poarte ca lumină pe pământ,
Ca sămânța roditoare ce prin Har va încolți
Și flămânzii... O, flămânzii... cu Hristos îi va hrăni... ?


Tu nu mă lăsa vreodată, dulce Tată, să te las,
Fiindcă Minunatu-Ți Nume e Comoara-mi ce-a rămas... !
Frânge-mă ca și pe Iacov... însă dă-mi ce lui i-ai dat,
Ca să fiu printre aceia ce i-ai binecuvântat... !

Dă-mi și mie minunata Binecuvântarea Ta -
Până nu-mi vei face-aceasta, să-mi pleci nu Te voi lăsa... !
Frânge-mă ca și pe Iacov... însă dă-mi ce Tu ai vrut -
Fericirea ce-ai tânjit-o pentru min' de la-nceput... !

20 Martie 2025