Maria toarnă mir
Autor: Traian Dorz  |  Album: Album Biblic Colorat  |  Tematica: Copii
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 22/03/2025
Referințe
Pentru cea din urmă dată, în Betania, Isus,
la familia iubită a lui Lazăr, azi S-a dus.

Acolo au stat la cină, Lazăr cu Isus era,
Marta ca întotdeauna de-ale mesei se-ngrijea.

Dar Maria, sora scumpă, a luat un vas cu mir
să I-l toarne pe picioare, în al dragostei delir.

Apoi I l-a şters cu părul capului cel mătăsos
şi s-a umplut casa-ntreagă de al mirului miros.

Iuda, cel ce-avea să-L vândă pe Isus, s-a supărat
că de ce se risipeşte acest mir de nard curat
când putea ca să se vândă cu preţ scump - şi să se dea
la săraci, - dar el vicleanul nu la cei săraci gândea.

Domnul i-a zis:
- Las-o-n pace, ea aceasta a făcut
pentru-a Mea înmormântare, - care ea a preştiut.

Sufletele iubitoare, presimt pentru cel iubit
şi se pregătesc când încă vremea tristă n-a sosit.

- Presimţi oare tu că vine Domnu-n slavă glorios?
Ce mir pregăteşti tu astăzi să-L întâmpini pe Hristos?
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 34
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni