VIAȚĂ DE ARTIST
Ești singur și trist,
Ai viață de artist,
Zâmbești, pari fericit,
Dar ești nenorocit,
Căci sufletul îți plânge
Și inima se frânge,
Nu ai cum să suspini,
Și stai pe mărăcini,
Ți-e teamă să vorbești,
Cu prietenii tăi ești,
Nu numai reținut,
Dar ești și abătut,
Căci nu vrei să îi pierzi,
Îți place să îi vezi
În jurul tău că stau,
Și sentimente n-au,
Ei sunt doar prefăcuți,
Parcă așa-s făcuți,
Să joace acest joc,
Nu ți-s prieteni deloc,
Ei, prieteni dac-ar fi,
Cu tine ar vorbi,
Și poate le-ar păsa
De inimioara ta,
Cu tine ar suferi,
Și apoi te-ar sfătui,
Să nu fi reținut,
Să nu fi abătut,
Ți-ar da curaj, să ai,
Să spui dorul ce-l ai,
Să-ți spui și suferința
Și s-ar sfârși căința.
Emilia Dinescu