Isus pe țărmul Tiberiadei
Autor: Traian Dorz  |  Album: Album Biblic Colorat  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 23/03/2025
Referințe
Domnul la Tiberiada iarăşi li S-arată blând,
Petru auzind că-I Domnul, s-a grăbit spre El 'notând.

Ceilalţi au venit în urmă şi ei lângă El pe mal,
dar miracolul acesta le părea că-i ireal.

Domnul a mâncat cu dânşii ca un semn încrezător
apoi l-a-nălţat pe Petru de trei ori în faţa lor.

Cel neprihănit mai poate
şi el a cădea la greu,
dar pe el întotdeauna
îl ridică Dumnezeu.

Nu-i om fără vreo greşeală
cât ar fi de credincios,
dar pe-acela ce şi-o plânge
îl ridică iar Hristos.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 33
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni