Vedenia lui Petru
Autor: Traian Dorz  |  Album: Album Biblic Colorat  |  Tematica: Copii
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 23/03/2025
Într-o zi-n cetatea Iope, Petru se ruga flămând
şi-atunci a văzut o masă, ca din ceruri coborând...
Animale necurate de tot soiul stau pe ea
şi un Glas i-a zis lui Petru:
- Petre, scoală-te şi ia!
- Nicidecum, Doamne-a zis Petru, niciodată n-am mâncat
nici un animal pe care l-am ştiut că-i necurat...
Însă Glasul i-a zis iarăşi:
- Să nu-i spui spurcat şi rău
la nimic ce curăţeşte şi sfinţeşte Dumnezeu!

... Pe când Petru sta pe gânduri ce să-nsemne ce-a văzut,
iată că trei inşi la poartă au venit şi i-au bătut.

Domnul i-a zis:
- Petre, scoală şi te du cu ei acum
căci Eu i-am trimes la tine hotărându-ţi acest drum.

Ce-adevăr e-a şti, - pe nimeni
să nu-l socoteşti spurcat
până nu se vede sigur
că Hristos l-a lepădat.

- Mergi oriunde te doreşte
şi te-aşteaptă-un păcătos,
poate tocmai la acela
te trimite chiar Hristos.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 16
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni