Isuse Dulce, Urzitorul
eternei noastre mântuiri,
mă copleşeşte greutatea
slăvitei Tale fericiri.

Cu-atâta mare de lumină
şi zări cereşti de bucurii
umplut-ai inima-mi zdrobită
de chinu-atâtor ani pustii!

Peste viaţa mea firavă
adus-ai munţi de haruri grei
şi-atâta fericită slavă
de-o frânge greutatea ei...

Simt bucuria grea-ncercându-mi
prea slabul firii mele tort,
mă doare-atâta fericire
şi parcă nu mai pot s-o port...

- Ţi-am dus durerile nespuse,
putut-am duce-amarul tot,
dar bucuria azi Isuse
şi slava parcă n-o mai pot.

E mult mai mult decât încape
în bietu-mi suflet obidit,
şi copleşit suspin Isuse,
de cât am fost învrednicit!