Declaraţie de dragoste
Autor: Simion Felix Marţian  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Felix in 20/08/2008
E seară, Doamne, este iarăşi seară,
Tumultul zilei e doar şoaptă iar
Şi-n pacea tainică ce mă-nfăşoară
Simt inima cum în genunchi coboară
Când mi-i zidesc în pietre de altar.

Pun, Doamne, jertfa mea de mulţumire
Pe focul rugăciunilor, nestins,
Ştiind că-aceasta este proslăvire
Iar jertfa mea, fior şi clocotire,
Trece dinspre cuprins spre Necuprins.

De dimineaţă fumega altarul,
Când mă-nchinam cu zorii în priviri,
Şi ziua-ntreagă n-am lăsat ca jarul
Să fie stins, căci mă-nsoţeai cu Harul
Iar eu Îţi răspundeam cu mulţumiri.

M-ai ajutat să ţin pasul cu Tine
În cel mai binecuvântat tandem
Şi mulţumiri se revărsau din mine
Păşind ferice, înotând în bine,
Minusculul alături de Suprem.

E seară, Doamne, jertfa pe altar e
Căci pentru toată ziua-Ţi mulţumesc;
O zi cu Tine-i binecuvântare
Dar simt că mi-a scăpat, şi-Ţi cer iertare,
Am neglijat să-Ţi spun...că Te iubesc!

Îţi spun acum cu toată-nflăcărarea
Când şi pe-altar, şi-n inimă am foc:
Da,Te iubesc cu-o dragoste...cât marea
Pentru că-n dragoste mi-e alinarea
Şi-n ea-şi găseşte inima mea loc.

Amin
Ciceu Giurgeşti, aug. 2008


...multumesc frate pentru aceste versuri pline de har!!!!de ceva vreme v-am decoperiit scrierile si de atunci zi de zi ma hranesc cu ele!fiti binecuvantat!
Adăugat în 23/06/2011 de flory.cornel
Statistici
  • Vizualizări: 3021
  • Export PDF: 26
  • Comentarii: 1
Opțiuni