Parcă-i un val ce mă duce
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Orologiul vieții bate  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 26/03/2025
Parcă-i un val ce mă duce


Vreau Doamne ca să fiu tare
Și să merg, pe drumul Tău
Eu slavă și închinare
Ca să Îți aduc mereu.

Uneori simt că sunt slab
Și nimic, nu-mi iese bine
Deși îmi ești tare drag
Ușor, mă desprind de Tine

Parcă-i un val ce mă duce
Și deloc, nu-l pot opri
E puternic, mă tot duce
Dar Tu Domnul meu, mă știi

În lacrimi îți spun mereu
Necazul, durerea mea
Tu Isuse, Domnul meu
Celui rău, nu mă lăsa!

Mi-e inima întristată,
Când văd, câte am făcut
Fiindcă Doamne niciodată
Eu n-am să pot, să te uit.

Eu nu mă simt fericit
Orișicât, aș încerca
De tot ce-am înfăptuit,
Căci n-am făcut, voia Ta

Plâng și mă întorc la Tine
Sufletu, l îmi e amar
Și Îți cer, să îmi faci bine,
Căci nu aș vrea în zadar,

Ca să fie crezul meu
În Tine, mărit Isus
Iartă-mi Tu păcatul greu
Și du-mă la ceruri, sus

Și prin îndurarea Ta
Cununa, să o primesc
Cu Tine ca să pot sta
Veci de veci să Te slăvesc.

Amin

Câmpia Turzii, 26 martie 2025
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 62
Opțiuni