Dorită Patrie-a Iubirii,
grădina crinilor de nea,
cu ce suspine şi ce lacrimi
şi doruri te-am putut chema?

Ce haruri mi-ai turnat în suflet
de nu-mi mai aflu-n lume loc,
de arde-n dorurile mele
atâta dragoste şi foc?

De-am străbătut atâtea vremuri
şi drumuri fără de popas
de harul păcii şi luminii
şi fericirii tale-atras?

Zadarnic amăgirea lumii
cu-al ei miraj îmi dă ocol,
azi paşii mei mai poartă-n lume
doar trupul bătrânit şi gol.

Căci sufletul şi tinereţea
şi tot ce-a fost mai minunat,
tu Dulce Patrie-a Iubirii
Acolo-n tine mi-ai luat.

Şi mi-ai lăsat aici să-mi ardă
puternic doar un singur gând:
cântând să pot să-ţi trec hotarul
c-un ceas, c-o clipă mai curând.

Mi-e dor de tot ce am Acolo
Ţinut de-argint şi de cleştar,
- desprins de lumea asta ia-mă
să-ţi trec doritul tău hotar!