Măreaţă Taină-a-mpărtăşirii
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Cântărilor mele  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 26/03/2025
Măreaţă Taină-a-mpărtăşirii,
tu-n inimile noastre-ai pus
Slăvita şi Dumnezeiasca
împreunare cu Isus.

Tu ai 'nălţat a noastre duhuri
pe culmi cu-atâtea slăvi şi har,
de ne-a cutremurat extazul
Luminii fără de hotar.

Tu ne-ai sfărmat întunecarea
şi lanţul ce ne-a zăvorât
şi-atâtea noi puteri şi-atâtea
zări noi în noi ai coborât.

Tu ne-ai trezit în piept izvorul
acelor harnice simţiri
ce strâng într-un pahar de suflet
oceanu-ntregii fericiri.

Tu porţi înflăcărarea noastră
spre-al îndrăznelii nehotar
să n-aibă pentru noi pământul
nici depărtări, nici stăvilar.

Prin tine-ajungem la trăirea
Dumnezeieştilor minuni,
păşim biruitori pe valuri,
planăm măreţ peste furtuni.

Măreaţă Taină-a-mpărtăşirii
înalţă-ne mereu mai sus,
unindu-ne pe toţi şi-n totul
pe totdeauna cu Isus.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 19
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni