În Ziua fără noapte, slăvi-Te-vom Isuse
la sfintele-Ţi picioare punând în mut extaz
cununile-Ţi slăvite ce harul ni le puse
pe frunţile-nsorite ca cerul la amiaz.

Răpiţi privi-vom veşnic la Faţa Ta Slăvită,
la toată măreţia Supremei Frumuseţi,
când vom putea pătrunde în Taina Negrăită
a dragostei, iertării şi harului măreţ.

Tu, Mire-al Frumuseţii, din Slava Ta curată
vei da Miresei Tale, Bisericii, luciri
iar Ea purta-va veşnic veşmântul fără pată
din Faţa Ta cea dulce, din dulcile-Ţi priviri.

Şi vei vedea atuncea ce Inima-Ţi doreşte:
copt rodul pâinii Tale şi-al Sângelui Tău rod,
cum veşnic Te urmează, cum veşnic Te slăveşte
mai alb ca zorii Slavei, un nesfârşit norod!