Lucrările Domnului sunt minunate,
Cine le poate înțelege toate?
Sunt mai presus de puterea minții,
El le face prin Duhul cu sfinții.

M-a chemat într-o zi păstorul
Să-i fiu și eu în lucrare însoțitorul,
Să vizităm o soră în suferință,
Să ne rugăm pentru ea cu credință.

El își cunoștea deplin chemarea,
Credea că va vedea vindecarea.
Plin de emoție și multă bucurie
Am zis: „Voia Domnului să fie!”

Am mai fost cu frații la bolnavi
Chiar și la unii foarte gravi;
Era nou să-mi însoțesc păstorul,
Să-mi ceară și mie ajutorul.

Mi-a povestit a surorii suferință,
Ca să mă-ntărească în credință.
Când noi în casă am intrat,
Am găsit-o culcată în pat.

Vizita bolnavilor e binecuvântată
Când este de slujitori efectuată.
Fratele a început să-i pună întrebări
Despre cauzele-acestei grele stări.

Eu gândeam să facem rugăciune
Să facă Domnul acolo o minune
Cum a făcut de atâtea ori cu alții,
Când s-au rugat cu credință frații.

El a spus că e momentul potrivit
Dacă este ceva, să fie mărturisit,
Dacă este ceva ce-apasă conștiința
Să fie-nlăturat cu toată voința.

Sora a început cu greșeli neînsemnate
Și a continuat cu tot mai multe păcate.
Am fost copleșit și m-am îngrozit
De toate câte atunci am auzit.

Gândeam că paharul cu rele-i prea plin
Pentru cineva care se cheamă creștin,
Și că pentru-aceasta pedepsită a fost,
Iar să ne rugăm nu mai are un rost.

Eu în gândul meu am judecat:
Cum de păstorul nu a mustrat
Pe cineva care a păcătuit atât de tare
Și totuși a mai mers la adunare?

Dar fratele a întrebat cu gândul dus:
- Soră, mai ai și altceva de spus?
- Nu, frate, am spus tot ce-am avut,
Lucruri de care nimeni n-a știut.

- Noi îngenunchem lângă patul tău
Și ne vom ruga Bunului Dumnezeu.
Sora s-a rugat pe pat culcată,
În sus nu putea fi ridicată.

Eu m-am rugat fără credință
Pentru această nenorocită ființă.
Ascultam rugăciunea fratelui păstor,
Cum cerea de la Domnul ajutor.

I-a făcut ungerea plin de credință,
Nădăjduind că Domnul va da biruință.
Și când s-a terminat rugăciunea,
Am văzut cu ochii atuncea minunea.

Sora a sărit din pat direct pe genunchi
Fără să mai simtă niciun junghi.
Striga cu gura cât putea de tare,
Mulțumea Domnului pentru vindecare.

Mă minunam de îndurarea lui Dumnezeu
Și-am învățat că a judeca e un lucru rău,
Că mărturisirea e un lucru de mare preț,
Că-ndurarea și mila e-un lucru măreț.

Că nu-s păcate în lumea mare
Să nu aibă la Domnul iertare
Când omul se-ntoarce cu căință
Și-I cere iertare cu umilință.

Că pentru iertare și mântuire
Nu-i nevoie de ani de zile,
Că Domnul se-ndură de cine vrea
Și nimeni nu îl poate împiedica.

Că Domnul deplin restabilește
Sufletul ce sincer se căiește;
La El toate lucrurile-s cu putință,
Noi doar să-L slujim cu credință.
Amin.
(Sâmbătă, 5 februarie 2022)
Cornel – Arad – Din Cuvântul Adevărului