Al Cerului Cântec
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Cântărilor mele  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 27/03/2025
Al Cerului Cântec nespus de frumos
odată, demult, mi-ai cântat
şi Glasul Tău dulce, adânc şi duios
de-atunci m-a legat, m-a legat.

Simţit-am pe suflet sărutul Tău blând
preasfânt, fermecat, îngeresc,
de-atuncea Isuse Te caut plângând
de-atuncea Te iubesc, Te iubesc.

Pe braţul Tău dulce odată-am plecat
truditul meu gând să-l alin
şi după odihna de-atunci am aflat
Isuse suspin şi suspin.

Cuvântul Tău dulce şi cald L-am primit
Isuse, odată, demult
de-atunci însetat, fermecat, fericit
eu doresc şi doresc să-L ascult.

Fiinţa mea-ntreagă Isuse, Te vrea
de Tine-nsetez şi doresc
Viaţa, Lumina şi Dragostea mea
Isus, Te iubesc, Te iubesc...


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 57
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni