Suflete atins
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Cântărilor mele  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 27/03/2025
Suflete atins cu-aprinsul
dragostei tăciune
- ce căldură şi lumină
porţi în rugăciune?
Ce puteri, ce foc, ce lacrimi
porţi în rugăciune?

Chemi cu-atâta sfâşiere
şi răbdare-un Nume
decât care n-ai mai scumpă
vreo comoară-n lume...
N-ai mai mare nici mai dulce
vreo comoară-n lume...

Nu te îndoi, ci crede!
Nu sta, ci te roagă!
Ce-ţi aduce El va-ntrece
jertfa ta întreagă...
Înmiit mai mult va-ntrece
jertfa ta întreagă...
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 46
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni