Când nu mai văd scăpare
Autor: Anca Manuela Medesan  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de AncaManuela_15. in 27/03/2025
Cand nu mai văd scăpare

Când totul e întuneric,
Nu văd nimic în beznă,
Tu îmi trimiți o rază,
Ce-atinge mintea mea,
Și îmi îndrumă pașii,
Spre-a Ta Lumina vie,
Ce-aduce mângâiere,
În clipa cea mai grea!

Când nu îți simt prezența,
De-atâta întristare,
Și simt ca aș fi singur,
De tot dezamăgit,
Tu îmi trimiți în grabă,
Un sfat, o îndrumare,
Și iarăși prind putere,
Să merg spre infinit…

Când cad în deznădejde,
Căci greul mă doboară,
Nu văd nici o scăpare,
Căci porțile se-nchid,
Tu îți întinzi iar brațul,
Și îmi ridici povara,
Și îmi șoptești în taină,
Ridică-te degrabă,
Copilul Meu iubit!

Când inima mi-e frântă,
Și orice bucurie,
Se pierde în durere,
în nopțile de jar,
Tu imi renaști speranța,
Prin dulcea-Ți mângâiere,
Și îmi aprinzi în suflet,
Un nou izvor de har!

Când oamenii cu ură,
Lovesc mereu în mine,
Și vor ca să mă vadă,
Căzut chiar la pământ,
Tu lași din cer mantaua,
Să mă învăluiască,
În ocrotirea sfântă,
Să nu cad la pământ!

Tu îți trimiți chiar solii,
Ca să mă ia de mână,
Și să mă-ncurajeze
când lupta este grea,
Încrezător în Tine,
Să merg tot înainte,
Și apoi în biruință,
S-ajung in țara Ta!
Amin!
A. M.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 44
Opțiuni