Cât e din pământ în tine
dragoste, - şi cât din cer,
că te simt la fel în mine
când de jar şi când de fier!

Calea ţi-e aşa umblată
de atâtea vremi şi ori,
dar mereu ca-ntâiaşi dată
sunt fierbinţii tăi fiori...

Nu-ţi arunc napoi povaţa
care n-o-nţeleg acum,
ştiu că vine dimineaţa
când îmi va lipsi pe drum.

Cu respect şi cu tăcere
preţuiesc al tău sfânt crez
chiar când nu găsesc putere
nici să-l las, nici să-l urmez.

Căci tu dragoste-ai în tine
taina din pământ şi cer,
ce înalt şi-adânc mă ţine
când de jar şi când de fier.