Napoia mea Satano, departe de la mine,
voi umbre-ntunecate de vicleşug şi ură,
nici revederea voastră să nu mă învenine
nici numele să-mi vină în minte sau în gură.

Doresc de-acum să seamăn în urma mea să crească
atâta bunătate şi cânt şi rugăciune
ca haruri să v-alunge, lumini să vă orbească
să mergeţi în pustiuri, în gol şi-n uscăciune.

Dar vai, cât încă-n lume umblarea mi-e pândită
veţi fi mereu tortura ispitei pentru mine,
c-acestea-i ceasul vostru şi bezna mea cumplită
în care-aveţi putere spre tot ce nu e bine.

Să ştiţi însă că vine adânca depărtare
a tot ce-i întuneric de tot ce e lumină
şi-atunci ne va desparte o veşnică uitare
gheena vă va-nghite eternă şi deplină!