De unde mi-aţi ieşit voi umbre
înmormântate de demult,
din ce-adâncimi ale fiinţei
şi-ale-amintirilor v-aţi zmult?

S-a scurs deasupra voastră vremea
punând întruna strat cu strat
pe voi nămolul greu şi negru
sub care-adânc v-aţi îngropat.

Prin uşa viselor deschisă
mai năvăliţi din când în când,
ca nişte hoţi scăpaţi din lanţuri
lumina inimii-ntristând...

- Întoarceţi înapoi
în marea uitării-n care v-am închis
şi nu-mi mai reveniţi vreodată
nici pe cărările din vis.

Eu am aprins lăcaşul vostru
iar spuza lui am dat-o-n vânt,
n-aveţi la ce să mai întoarceţi,
azi casa mea-i un templu sfânt!