De ce te zbaţi zadarnic s-ajungi ce nu-i de-ajuns?
Să cauţi răspuns la taine ce-n lume n-au răspuns?
S-atingi ce nu se cade - când anii sunt păreri! -
- Crezutele câştiguri sunt numai noi dureri!

Mai scurtă-i slava lumii ca visul cel din zori,
răscumpărarea-n lacrimi i-o-ntorci de mii de ori,
mai trecătoare-i vraja plăcerii pământeşti
ca umbrele, - şi totuşi ce veşnic o plăteşti.

Mai crâncen arde focul amarei remuşcări
ca orice foc, - şi totuşi tu n-asculţi de mustrări...
Ce preţ pui pe-ndrumarea cinstitei conştiinţi
când patima te-atrage cu mii de ochi fierbinţi!

De ce te zbaţi zadarnic, minţind, să pari că eşti
aceea ce tu singur nici lupţi şi nici doreşti?
Crezi oare că-nşeli pe-alţii, că minţi pe Dumnezeu,
o, te înşeli pe tine din ce în ce mai greu!

Mai străvezii ca apa sunt gândurile cui
îşi caută numai slava şi rosturile lui,
dintre tâlhari acela-i mai vinovat oricând
ce binele îl uită şi vinde sărutând.

- De ce te zbaţi zadarnic sărmane călător?
Ce strângi tu azi, vin alţii, să-mprăştie de zor,
- trudeşte pentru-avutul ce veacurile-l cresc
făcându-ţi drum şi prieteni spre cortul cel ceresc!