E mărturie tot ce văd
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Anilor  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 28/03/2025
E mărturie tot ce văd, şi tot ce-aud e mărturie
şi tot ce simt şi ce gândesc... şi mintea mea-i dovadă vie,
şi amintirea vieţii-ntregi şi conştiinţa cea din mine
şi cerul şi pământul tot, - e mărturie despre Tine.

Căci tot ce văd şi tot ce-aud şi tot ce simt şi am în minte
n-ar fi, de nu le-ai fi creat, cum nu erau mai înainte
nici amintirile şi nici fiinţa conştiinţei mele
nici cerul nici pământul tot n-ar fi,
de n-ai fi Tu,
- nici ele.

De n-ar fi-nţelepciune-n tot ce e văzut, sau nu se vede,
atâta ordine şi rost în ce se ştie, sau se crede,
atâtea tainice-nrudiri în tot ce-i mic şi tot ce-i mare
- de-i greu să crezi,
de mii de ori e şi mai greu să n-ai crezare! ...
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 30
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni