O, de-aş putea din tot ce-am spus
să şterg ce-i gol şi ce-i cu vină,
cum aş putea privi spre-Apus
spre Viitor şi spre Lumină!

O, de-aş putea din ce-am gândit
să ard ce-s umbre şi ce-s rele,
ce-azur curat şi liniştit
ar fi adâncurile mele.

O, de-aş putea din tot ce-am scris
să-ndepărtez tot ce e pleavă,
cum mi-aş putea 'nălţa deschis
un rod curat şi greu spre slavă!

O, de-aş putea, din anii mei
să-nlătur paşii-nşelăciunii,
ce drept s-ar înălţa din ei
spre Cer tămâia rugăciunii!

- Dar nu pot! ... și cu cât mă frâng
sub jalea câtora-mi văd rele,
uit prea puținul bun și-mi plâng
rușinea goliciunii mele!