De-o fi să mă tem de focul ce-mbată
Cu șoapta adâncă țâșnind violent,
Când vine-amintirea și tremură toată
Iar eu, prin fantasme, mă scurg decadent,
Ajută-mă, Doamne, ca duhului rău
Să-i stau împotrivă cu îngerul Tău.

De-o fi să mă tem de lumea de-afară
Ce-mi cată mirarea și vrea să mă știe,
Apoi să m-alunge cu mare ocară
Și iar să mă cheme în noaptea târzie,
Fă-mi vadul, Stăpâne, mereu mai aproape
Să-Ți simt ocrotirea și mersul pe ape.

Iar când va răzbate furtuna în față-mi
Și când îmi va spune minciuna proverbe,
Fă-mi scut și-alăută și-n zare arată-mi
Luceferi de aur și stelele jerbe.
Din haina nădejdii mereu să Te chem.
… Adună-mă-n Tine de-o fi să mă tem.