Dragul mult-iubirii mele
plin de raze-n păr,
sub privirile de stele
m-ai trezit sub măr,
strălucind de haruri grele
m-ai trezit sub măr.

Cerul se-ntindea sub mine,
zarea căpătâi,
m-a unit pe veci cu Tine
dragostea dintâi:
dulcea, minunata, sfânta
dragoste dintâi.

Mi-ai umplut cu-a Ta privire
inima de drag,
fericit de-a ei sfinţire
n-am mai fost pribeag,
dintr-un ceas de strălucire
n-am mai fost pribeag.

Îţi ascult răpit Cuvântul,
plâng când Ţi-l ascult,
oare unde-i azi pământul
de-s în Cer demult?
Unde s-a pierdut pământul
de-s în Cer demult?

De ce oare-ntreaga Fire
cântă-acum aşa?
Mai e oare fericire
dulce ca a mea?
Nu e, nu e fericire
dulce ca a mea.

Unde-i azi cetatea oare,
unde-s câinii răi?
Cântă-atâta sărbătoare
dulce-n ochii Tăi,
numai pace şi iertare
cântă-n ochii Tăi...

Cântă ca un roi de-albine
câmpu-n floare plin,
zările-s de taină pline,
totul e divin,
lângă Tine, lângă Tine
totul e divin.

Ţes cununi de rouă zorii
să ne-anine-n păr,
fericiţi nemuritorii
cununaţi sub măr,
Nunţii Sfinte, Sărbătorii
cununaţi sub măr.