Isus, Oceanul fericirii
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Cântărilor mele  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 29/03/2025
Isuse, Oceanul Fericirii
şi Vieţii fără de hotar,
din Tine-mi izvorăsc şi-n Tine
mi-ntorc izvoarele de har.

Aşa cum din afundul mării,
cu albul norilor cuprins,
ies ploile ce-aduc belşugul
peste-al ogoarelor întins.

Iar după ce înviorate
în urmă holdele rămân,
aceleaşi ploi se varsă râuri
în largul valurilor sân.

Tot astfel Doamne revărsarea
de har şi binecuvântări
ce-mi umple până peste margini
a inimii adânci cămări.

Când din belşug le verşi în mine
şi mă trimiţi la fraţii mei
ce-nviorări şi bucurie
Tu faci să plouă peste ei.

Iar după ce se-mprospătează
acel nepreţuit pământ
în râu de mulţumiri şi lacrimi
se reîntorc spre Sânu-Ţi Sfânt.

În Cercu-acesta al Vieţii
Tu eşti şi Mare şi Izvor
din Tine vin, şi-ntorc spre Tine
cei ce se nasc şi cei ce mor.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 74
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni