În sfânta ascultare a dragostei dintâi
Comoara mea întreagă Isuse, Tu rămâi...
De când Ţi-am dat viaţa pe veci să fie-a Ta
atâta bucurie şi pace-ai pus în ea
şi-atâta har mi-o umple legându-mi-o mereu,
mai cald şi mai puternic de Tine, Domnul meu.

Cum cunoşteam eu oare că-n lume s-ar afla
iubire-adevărată, de n-o aflam pe-a Ta?
Cum cunoşteam că este pe-acest pământ stricat
aievea fericire şi har adevărat?
Cum cunoşteam atâtea cereşti înviorări
ce mi-au născut izvorul duioaselor cântări
sau pacea fericită şi limpede de azi
ca iezerul de munte sub soarele de-amiazi?
Avântul şi puterea... atâtea mângâieri
ce mi-au schimbat în aur trecutele dureri,
cum le aflam acestea Iubit Mântuitor
de nu Te-aflam pe Tine al Dragostei Izvor?

O, uit încet trecutul cu rănile-i de jar
şi muta zvârcolire a chinului amar,
arar îmi vine-n minte ceva din tot ce-am plâns
azi toate-s doar un murmur din ce în ce mai stâns.
Trecuta usturime a cruntelor loviri
e toată astăzi numai duioase amintiri,
în locul întristării trecutului cumplit
e numai limpezime de soare liniştit.

Şi toate-acestea numai prin harul Tău le am,
e datorită Ţie ce sunt, din ce eram,
e datorită Ţie schimbat acum în har
tot ce-a fost fără seamăn de crâncen şi barbar...
Îţi datorez doar Ţie tot harul ce-l aştept
spre care cu credinţă azi sufletu-mi îndrept,
Îţi datorez doar Ţie lumina care-acum
cu-atâta siguranţă mă-nvăluie pe drum,
urcându-mă spre Taine de negândit cândva...
- O, toate fără Tine, cum le puteam avea?
Şi cum recunoştinţa întreagă să-Ţi arăt?
De tot ce văd 'nainte rămas din îndărăt?

- În sfânta ascultare a dragostei dintâi
întreaga mea Comoară, Isuse, Tu rămâi!