Am trecut de cel din urmă
vârf ce ne desparte
şi de-abia te văd în vale
ţară de departe,
unde-am cunoscut Lumina,
ţară de departe.

Am avut în tine-atâta
dor şi împlinire,
lupte, suferinţi şi lacrimi,
har şi fericire,
cât nu poate graiul spune
har şi fericire.

Am avut vrăjmaşi prin tine
răul să-mi urzească
şi-am avut atâţia prieteni
dragi să mă iubească,
fraţi adevăraţi şi prieteni
dragi să mă iubească.

O, pământule pe care
am trăit o viaţă,
azi te las, rămâi în urmă
tot mai mic prin ceaţă,
tot mai jos şi mai departe
şi mai mic în ceaţă.

Eu mă duc spre Ţara Sfântă
Sus, mai sus de stele,
unde-I Domnul meu, Comoara
mântuirii mele,
Bucuria şi Comoara
mântuirii mele.

Faţa ta îndurerată
n-o voi mai privi-o
lume, suferinţă, teamă,
plânsule, adio,
de-azi vom fi pe veşnicie
despărţiţi, adio!