În lunga noapte
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Cântărilor mele  |  Tematica: Revenirea Domnului
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 29/03/2025
În lunga noapte-a aşteptării
ce-atât de tristă ne-a cuprins,
Isuse, cântecele toate
şi bucuriile s-au stins.

Doar sus, pe culmile vegherii
un singur cântec mai e viu,
un singur dor mai stă de strajă
prin al furtunilor târziu.

Pe cea mai 'naltă creangă cântă
răzbătător şi neînvins,
mai sus ca urletul furtunii
şi mai spre larg hotar întins.

E cântecul credinţei noastre
biruitor şi neschimbat,
acordurile lui curate
mereu mai' nalt şi larg străbat.

Isuse, umple-l de putere
în lume iarăşi renăscând,
nebiruită-ncredinţarea
că Tu vei reveni curând.

Să nu ne-nvingă întristarea
şi nici singurătatea grea,
nici teama nopţii-apăsătoare,
nici dor străin de voia Ta.

Ci biruind cu uşurinţă
puterea orişicărui rău,
c-o mai puternică credinţă
să cânte Viitorul Tău.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 44
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni