M-ai izbăvit Isuse din mâini de sânge pline
şi mi-ai scăpat viaţa din arşiţa durerii,
m-ai ridicat odată spre culmi aşa senine
- de ce-mi laşi azi secate izvoarele puterii?

Ştii cât mi-a fost odată viaţa plină-plină
cu dulcea, minunata şi sfânta-Ţi armonie,
cum Îţi cântam Iubirea Slăvită şi Divină
- de ce-mi laşi azi doar jalea pe harfa mea pustie?

Mi-ai arătat frumseţea şi harul fericirii
cum unui ars de sete i-araţi un strop de apă...
- De ce de-atunci în dorul şi-n chinul ne-mplinirii
nădejdi făr-alinare tot sufletul mi-l sapă?

O, Tu mă vezi Isuse, strigând zdrobit spre Tine
din mijlocul atâtor dureri sfâşietoare,
- când mi-ai scăpat viaţa de-atâtea ori cu bine
de ce acuma singur mă laşi în luptă oare?

Îndură-Te de mine când duhul meu slăbeşte
şi când răbdarea zace învinsă de povară,
ori luntrea mea salveaz-o, ori marea-mi potoleşte
ori inima înalţă-mi, ori fiara mi-o doboară.