După arşiţa de-o vară
focul arde codrii-ntregi,
de credeai că-n veci dintr-înşii
urmă verde n-ai s-alegi.

Astăzi întorcând prin locul
pustiit atunci de jar,
noi mlădiţe, prin cenuşă
mai puternice răsar.

Mai frumoase-s parcă-acolo
unde-a ars mai mult un loc,
mâine nici se va cunoaşte
c-a trecut pe-aici un foc...

Via sfântă peste care
a trecut durerea jar,
mai puternică-o ridică
alte revărsări de har.

Căci din scrumul încercării,
după anii-ndureraţi,
ies nădejdile Lucrării,
fiii ei adevăraţi.

Dumnezeule, grăbeşte
odrăslirea mai curând,
peste cât pustiu tânjeşte
după focul încă-arzând.