Nu-i cântare care
sufere şi cheamă,
nu e duioşia
inimii de mamă,
e cu mult mai mult ca imnul
inimii de mamă.

Nu-i simţirea care
inima-nfioară,
nu e numai cântec,
rai sau primăvară,
e cu mult mai mult ca orice
rai şi primăvară.

Nu e numai harul
sau numai iubirea,
numai starea-n care
cântă fericirea,
e mai mult ca stare-n care
cântă fericirea.

Glasul Lui e soare,
flăcări şi sfinţire,
pacea-n suferinţă,
taină şi rodire,
tot ce-i har şi miez şi flăcări,
taină şi rodire.

Când întâia dată
m-a chemat pe nume,
părăsit-am totul
să-L urmez prin lume...
De-atunci cânt şi plâng şi sufăr,
şi-L urmez prin lume.

Glasul Tău Isuse
Îl doresc a-rândul,
veacurile fi-vor
scurte ascultându-L,
veacuri veşnice părea-vor
scurte ascultându-L.