Cine mi te-a pus pe suflet
şi pe ochi şi faţă,
şi pe grai şi pe simţire
şi pe-ntreaga viaţă;
cine, cântec de iubire
mi te-a pus în viaţă?
Căci de-atunci viaţa-mi arde
ochii n-au hodină,
duhul zboară, gura cântă,
inima suspină,
de lumină şi-ncântare
inima suspină.
Revărsarea bucuriei
n-are stăvilare,
din ce arde mai puternic
creşte tot mai mare,
arde, sufere şi-ntruna
creşte tot mai mare!
Fă-te cântec revărsare
fără de oprire,
fă-te foc ce-aprinde lumea
cântec de iubire,
pentru-un Unic Mire, unic
cântec de iubire.
Pentru slava Celui care
mi te-a pus pe faţă
şi pe suflet şi pe buze
dulcea mea viaţă...
Lumea-n veci să te trăiască,
dulcea mea viaţă!