Se va desface-odată cortul acesta ce se cheamă trup,
a firii rădăcini simţi-vom că ni se smulg şi ni se rup.

Că scuturăm de peste aripi şi de pe gânduri tot ce-i lut,
că într-o ultimă privire întoarcem ultimul salut.

Că spunem ultimul adio spre ţărmul ospitalier
ce ne-a adăpostit o clipă iubirea noastră-n drum spre Cer.

Şi diafan ne vom desprinde ca fulgul dus de-un vânt uşor,
cu aripi largi spre veşnicie, plutind despovăraţi de dor.

Cocori scăpaţi din Nordul unde fiorduri şi gheţari se-ntind,
de cântec vom umple 'nălţimea spre Sudul însorit suind...

... Sus la picioarele Iubirii de lângă care-ntâi ne-am smult
ne vom lăsa sosind Acasă ca de departe, de demult.

Şi-n Mâna Celui Drag vom pune tot ce-am putut păstra din vis:
inelul logodirii noastre ce ni l-ai dat când ne-ai trimis.