O, Cerule, o Cer iubit 1
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Cântărilor mele  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 31/03/2025
O, Cerule, o Cer iubit
spre naltul tău de haruri plin
vin lacrimile mele vin
şi ruga mea din ceas senin
şi cea din ceasul greu de chin
o, Cerule, o Cer iubit,
spre tine vin, spre tine vin.

O, Cerule, o Cer iubit
tot ce-am eu drag e-Acolo Sus,
în tine-I Domnul meu Isus,
în tine-ai mei iubiţi s-au dus,
să vin şi eu mi-e dor nespus
o, Cerule, o Cer iubit
Acolo Sus, Acolo Sus.

O, Cerule, o Cer iubit
zdrobită-a fost credinţa mea,
nădejdea la pământ zăcea,
iubirea doar se mai lupta
iar tu-ai făcut să-nvingă ea,
o, Cerule, o Cer iubit
iubirea mea, iubirea mea.

O, Cerule, o Cer iubit
cu cei de care sunt legat,
cu care-am plâns şi m-am rugat
şi-am suferit şi m-am luptat,
doresc să fiu în tine-odat’
o, Cerule, o Cer iubit
încununat, încununat.

O, Cerule, o Cer iubit
şi-n ceasul sfânt când am să vin
deschide-te deplin, deplin,
să fii senin, senin, senin
şi plin de mii de cânturi plin,
o, Cerule, o Cer iubit
când am să vin, când am să vin...
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 15
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni