Frumoasă dragoste dintâi
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Cântărilor mele  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 31/03/2025
Frumoasă dragoste dintâi,
numai odată eşti în viaţă
dar cât de scumpă ne rămâi
frumoasă dragoste dintâi.

Credinţă, dar Dumnezeiesc,
doar una poţi să fii pe lume
când toţi ai tăi la fel simţesc,
credinţă, dar Dumnezeiesc.

Nădejde, har nepreţuit,
doar tu eşti unica avere,
când tot ce-avem s-a nimicit
nădejde, har nepreţuit.

Frumoase feţe-a lui Hristos,
doar voi daţi veşnic strălucire
când staţi pe chipul credincios
frumoase feţe-a lui Hristos.

Isuse Doamne, Te rugăm
păstrează-ni-le-n veci curate,
ca-n totul noi să-Ţi semănăm,
Isuse Doamne, Te rugăm...


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 47
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni