Cum cântăreţii-n stare-adâncă
sfârşind, pun mâinile uşor
pe corzile ce sună încă
stingând tăcut vibrarea lor.

Cum coarda stinsă odihneşte
sub mâna celui ce-a cântat,
când imnul jertfei ei pluteşte
tot mai duios şi-ndepărtat.

- Aşa Isuse Dulce-mi curmă
a inimii vibrare, lin,
când în acordul cel din urmă,
cântarea-mi voi sfârşi deplin.

Iar cât sub Mâna Ta duioasă
vei odihni a ei vibrări,
cântarea du-mi-o mai frumoasă
din veac în veac, din zări în zări.

Şi-n clipa Învierii-adie-i
fiorul ei din noi trezit,
să-Ţi cânte-n corul veşniciei
Divinul Imn. Desăvârşit!