Fiecare pas al tău mă învață
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie volumul 3  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Emilia_1975. in 01/04/2025
FIECARE PAS AL TĂU MĂ ÎNVAȚĂ
Încerc să iau învățătură din ce petrec în viața mea,
Chiar dacă poate nu e bună și câteodată pare rea,
Descoperire adevărată doar în Scriptură am găsit,
Învățătura ei e dreaptă și am văzut cât am greșit.

Și totuși sunt o fericită, învăț din pașii mamei mele,
Ea a trecut prin multe-n viață, au fost frumoase, dar și rele,
Dar cu răbdare ca de înger, tot ce a fost greu ea a înfruntat,
Și cu iubire neînțeleasă, creștere la toți ne-a dat.

Sunt mamă și sunt fericită, din pașii voștri eu învăț,
Copilul meu, îți spun din suflet, eu vreau să învăț, să te răsfăț,
Învățătură tu îmi dai prin modul tău pur de gândire,
Mă rog, aș vrea să am și eu, același mod pur de iubire.

Fiecare pas al tău mă învață, să văd cu ochi plini de speranță,
Să am mai mult avânt în toate, dar și mai multă toleranță,
Ca un copil aș vrea să fiu, să învăț să cresc în tot ce fac,
De aceea cad în rugăciune, mai multe nu mai spun, eu tac.
Emilia Dinescu
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 65
Opțiuni