Un vas de-ocară sunt și voi rămâne,
În zadar mă ostenesc.
Sunt purtat de vânt în astă lume
Și mai rău mă rătăcesc.

Fără țel alerg degeaba
Către-un negru infinit.
Tot ce-aveam era speranța
Ce și ea m-a părăsit.

Căutat-am loc în lume,
Fără ca să izbutesc.
Tot ce am vrut sunt fapte bune
Cu drag să le-nfăptuiesc.

Ce am reușit în schimb,
Este să adâncesc rana.
Mă simt bun pentru nimic,
Un suflet creat degeaba.

Dumnezeule prea mare,
N-ai nevoie Tu de mine...
Așa că m-arunc în vale,
Înnecându-mă-n suspine.

Tot ce-mi mai rămâne acum,
Este o inimă zdrobită,
Ce, la început de drum,
Dorea să fie folosită.

Nu am reușit s-aduc
Rodul de care ești vrednic,
Așa că în neant mă duc,
Aruncat în întuneric...