Ah, când mi-aduc aminte Doamne
de tot ce mi-a rămas napoi...
- cât de curând s-au stins atâtea
nădejdi înmugurite-n noi.
Cât de curând s-au șters atâtea
iubiri aprinse și fierbinți,
cât de puțin adevărate
au fost a lor făgăduinți.
Cu cât de-amare deziluzii
a lor credință-am îngropat,
ce viitor clădeam pe ele
- și vântul cum le-a spulberat.
Vai ce curând frumoșii muguri
în inimi azi se veștejesc,
ce schimbător, ce nestatornic
e bietul suflet omenesc!
Ce-adânc înșelătoare-i lumea
și cât sunt oamenii de mici;
ce iute trece primăvara
și vine toamna pe aici!
- Dar cât Îți datorez eu Doamne
că știu azi locul cel divin
cu primăveri ce n-or mai trece
cu toamne care nu mai vin!