Revăd iar casa mea... în care
cu mâna-mi toate le-am lucrat,
știu fiecare cărămidă
și piatră cum am așezat!

Privesc cu prietenie totul
și-n fiecare colț e-un glas
ce mustrător îmi reamintește
de-un prieten credincios rămas...

Le înțeleg mustrarea dreaptă
și-mi plec privirile-n pământ,
ca cel ce și-a lăsat un prieten
și și-a uitat un legământ.

Revăd cărările umblate
demult în tinerețea mea
mai recunosc știute semne
atât de prietene cândva...

Câte-o fărâmă din viață
în fiecare-am părăsit
și numai când mă duc pe-acolo
să le revăd, mi-e-ngăduit.

Dar ori prea grabnic uită ele
ori eu prea tare m-am schimbat
căci eu le recunosc pe toate
dar ele, toate, m-au uitat.

Revăd prieteni de-altădată
așa de-apropiați cândva
atât de-adânc, atunci viața
cu-a lor viață se-mpletea.

Iar astăzi trec pe lângă mine
așa de-ndepărtați, părând
că nici nu ne-am știut pe lume
că nu ne-am cunoscut nicicând!

Pe veci de ce-aveam drag odată
și ce iubeam - sunt despărțit! ...
Și toate-acestea pentru Tine,
- Și nu regret, Isus Iubit!