ISUS DOMNUL VIEȚII, TRECE PRIN CETATE
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Harul scump al Domnului  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 06/04/2025
Isus Domnul vieții, trece prin cetate


Este bucurie și e sărbătoare
Isus, Domnul vieții prin cetate trece
Totul este verde, pomii sunt în floare
Mulțimea voioasă, ziua își petrece.

Mulți s-au hotărât să sărbătorească
Cu Împăratul lor, cel din cer venit
Și cu ramuri verzi vor să împodobească
Locul unde trece, Domnul lor iubit.

Haine minunate toți au îmbrăcat
Ramuri de finic, pe jos au întins
Căci pe acol va trece al lor Împărat
Mare frenezie, pe toți i-a cuprins.

Se aud cântări, osanale în cor
Vine Domnul vieții cu ai Săi ucenici
Pe Hristos cel sfânt L-așteaptă cu dor
În curând vor trece cu toții pe aici.

Este bucurie căci Domnul se arată
El vine încet, pe un asin călare
Și cu drag privește gloata adunată
Dar pe al Său chip, este supărare

Căci El totul știe, ce se va întâmpla
Nu mai este mult și va fi trădat
Chiar dacă acum cântă-n cinstea Sa
În curând la moarte, de toți va fi dat

Inima-i e plină însă de iubire
Nu-i poate urî, chiar de-L vor trăda
Vor vedea cu toții a Lui răstignire
Suferința crudă, agonia Sa.

Dar acum ei strigă, plini de bucurie
El e Domnul lor și așa va fi
Curând vor uita a lor mărturie
Și cu toți la moarte, Îl vor osândi.

Amin

Câmpia Turzii, 6 aprilie 2025


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 410
  • Export PDF: 1
Opțiuni