Mai tare, mai tare luptați cu avânt
mai tare, mai mare credință având
sus inima! - Domnul e Steagul măreț
Comoara aleasă a tinerei vieți!
Mai sfântă, mai sfântă viață trăiți
mai bine, mai bine să mărturisiți
fierbinți în iubire, curați în dorinți
urmându-L pe Domnul curatei credinți.
Trăiți pentru Domnul, muriți pentru El,
să fie Lumina al inimii Țel!
să fie spre ceruri al gândului zbor
Isus să vă fie iubire și dor!