Când soarele de-acum, al Firii,
îmi va apune într-o zi,
pe Tine Soarele Iubirii
nemaiapus, Te voi privi.

Dorind din inimă, fierbinte
doar Faţa Ta S-o port mereu,
tot ce-am iubit mai înainte
arunc şi ard din duhul meu.

Din lume vrând ca dintr-o vale
a plângerii să ies cântând,
nici în durere nici în jale
lumina inimii nu-mi vând.

Ce flori mi-ar fi crescut vreodată
pentru păcat, pe rând le-am scos
şi-n locul lor grădina toată
I-am semănat-o lui Hristos.

Oricâte nume dragi din lume
aş fi avut cândva, le-am zmult
şi-am scris pe toate-un singur Nume
iubit, din ce în ce mai mult.

... Aşa aştept, sfinţind Iubirii
orice cuvânt cântat şi spus
pân-la apusul scurt al firii
şi la ivirea Ta Isus.