Lumina cea dumnezeiască
Dacă din cer, n-ar fi venit
Să ne salveze, al nost Isus
Tot ar fi fost gata, sfârșit,
N-am fi văzut cerul de sus.
N-am fi pășit în veșnicie
La Tronul Său, să locuim
Nici în a Sa Împărăție
N-am fi avut loc, să trăim.
De trupul Său nu ar fi fost
Dat jertfă, pentru a noastră viață
Tot ar fi fost fără de rost
Și nu L-am fi privit în față. .
El a murit sub crucea grea
Bătut, de toți batjocorit
Și chiar oțet I-au dat să bea
Cu bicele, ei L-au lovit,
Cu răutate L-au tratat
Deși a fost, fără de pată
Apoi la moarte condamnat
Sentința, de toți i-a fost dată.
În chinuri grele a sfârșit
Lumina, cea dumnezeiască
El a sa viață și-a jertfit
Ca omul, veșnic să trăiască
Cu sângele Său a spălat
Păcatul, dătător de moarte
Și omenirea a salvat
Pașii, spre Rai ca să ne poarte
E bucurie pe pământ
Căci Mielul jertfei a înviat
Se aude al mulțimii cânt
Din viața sa, Isus ne-a dat
Amin
Câmpia Turzii, 10 aprilie 2025