Până când rămân părinţii
credincioşi, cu suflet tare,
e-o nădejde şi de fiii
cei căzuţi în neascultare.
Dar când şi părinţii caută
căile deşertăciunii
învoind nelegiuirea,
- nu-i nădejde de nici unii!

Preţuiţi pe credincioşii
ce vi-s fraţi, părinţi şi soţi,
cât i-aveţi, mai e-o nădejde
când nu-s ei, e vai de toţi.

Până soţul bun rămâne
credincios şi-n suferinţă,
e-o nădejde şi de soţul
cel căzut în necredinţă.
Dar când soţul bun slăbeşte
întinându-se-mpreună,
pentru amândoi se pierde
orişice nădejde bună.

Până când mai este unul
credincios într-o cetate,
e-o nădejde că pedeapsa
de la toţi se va abate.
Dar când nu mai este nimeni
mâinile spre Cer să-şi ţină,
cine-i mai opreşte focul
şi blestemul să nu-i vină?