E ceasul sfânt, apleacă-ţi tăcerea-n rugăciune
şi inima cufundă-ţi în taina contemplării...
E ceasul sfânt când numai uimirea poate spune
cum picură lumina din lacrima cântării.

E locul sfânt, descalţă-ţi povara de pe gleznă
şi praful de pe aripi ţi-l scutură afară...
E locul sfânt... de-atâta lumină pare beznă
şi harfele-s de aur şi viersul e de pară...

E starea sfântă, umple-ţi tot sufletul de soare
şi ochii de minune şi moartea de-nviere,
e starea sfântă, trece-o în Marea Sărbătoare
pe care n-o poţi spune cu grai sau cu tăcere.

E-ndemnul sfânt, sărută-l cu lacrima fierbinte,
cu mâinile-nsetate, cu strânsa-mbrăţişare...
E-ndemnul sfânt, îmbracă-i divinele veşminte
şi intră în Odaia de Nuntă lângă Soare.