Ce dulce-a fost cândva chemarea
Cuvântului mântuitor...
- tu L-ai respins cu nepăsarea
şi-acum atâtea răni te dor.

Ce dulce-a fost cândva tăcerea
de după-al rugăciunii har,
- tu i-ai rărit îngenuncherea
şi-acum ţi-e inima gheţar.

Ce dulce-a fost cândva umblarea
cărărilor cu ochi curaţi
- tu le-ai schimbat încredinţarea
şi-acum în plâns pustiu te zbaţi.

Ce dulce-a fost cândva ocara
alături de Hristos lovit
- tu i-ai îndepărtat povara
şi poţi s-o tot regreţi zdrobit.

Ce dulci au fost a-rugăciunii
cântări şi căi şi stări cereşti
- tu le-ai vândut deşertăciunii
şi-acum tot poţi să te căieşti.

Ce dulci au fost cândva, când toate
curate în Hristos le-ai vrut
- dar n-ai vegheat... şi-n veci nu-ţi poate
nimic întoarce ce-ai pierdut!